SON si-a propus sa certifice ISO 150 de IMM-uri
26 octombrie 2011. Organizatia de Standardizare din Nigeria (SON) s-a hotarat sa certifice un numar de cel putin 150 de intreprinderi mici si mijlocii din tara conform renumitelor standarde internationale ISO 9001– sistemul de management al calitatii – si ISO 22000 – sistemul de management al sigurantei alimentare, in urmatorul an, fara niciun cost pentru aceste intreprinderi.
In aceasta directie, agentia a inaugurat un comitet tehnic care sa conduca implementarea proiectului in colaborare cu Secretariatul Commonwealth.
Printre membrii comitetului tehnic se numara Asociatia Producatorilor din Nigeria (MAN), Asociatia Nationala a Camerelor de Comert, Industrie, Mine si Agricultura (NACCIMA), NEPAD, SMEDAN, NERFUND, Agentia Intreprinderilor Abuja, Asociatia Nationala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii (NASME), Asociatia Nationala a Micilor Industrasi (NASSI) si Organizatia de Standardizare din Nigeria (SON).
Directorul general SON, dr. Joseph Odumodu, le-a recomandat membrilor comitetului sa lucreze asiduu pentru a garanta realizarea obiectivelor proiectului.
Cele mai importante parti interesate
Potrivit lui Odumodu, acest proiect intreprins in Nigeria cu implicarea activa a unor parti interesate de dezvoltarea si de cresterea IMM-urilor presupune programe de formare in domeniul aplicarii generale a standardelor, ca si al sistemelor de management al calitatii si al sigurantei alimentare, in vederea cresterii elementului competitiv al bunurilor fabricate pe plan local pentru uz autohton si pentru export.
Reprezentat de dl Damian Agbanelo, director de servicii tehnice, Odumodu a spus ca termenii de referinta includ indrumarile si consilierea consultantilor desemnati de Secretariatul Commonwealth, ca si ale principalele parti interesate de proiect (incluzand organisme centrale reprezentante ale IMM-urilor, producatorilor, camerelor de comert si industrie, partenerilor dezvoltatori, agentiilor de protectie sociala si institutiilor financiare) in privinta indeplinirii eficiente a telurilor, strategiei si obiectivelor in perioada de timp alocata.
Presedintele comitetului, dl Robert Okiyi, a exprimat angajamentul luat de membrii acestuia fata de beneficiile maxime pe care le vor obtine IMM-urile nigeriene din acest program, lucrand in stransa colaborare cu Secretariatul Commonwealth, cu toti consultantii implicati in proiect si cu toate partile interesate relevante, printre care se numara partenerii dezvoltatori si institutiile financiare. sursa: www.vanguardngr.com