Tot mai multe firme din Zimbabwe obtin certificarea ISO
15 octombrie 2012. Cel putin 108 companii din Zimbabwe au obtinut anul acesta certificarea ISO 9001:2008 – standardul calitatii publicat de Organizatia Internationala pentru Standardizare – fata de 86 anul trecut. Multe companii si-au pierdut certificarea ISO in timpul acestei perioade in care inflatia a fost deosebit de ridicata, deoarece nu au fost capabile sa isi procure echipamente noi sau sa isi intretina aparatele pe care le aveau deja.
ISO este o federatie internationala alcatuita din organismele nationale de standardizare din peste 140 tari.
Scopul ISO este de a promova dezvoltarea standardizarii si activitatile conexe pe plan mondial pentru a inlesni schimbul international de bunuri si servicii si pentru a sustine cooperarea in activitatile intelectuale, stiintifice, tehnologice si economice.
ISO 2001:2008 le impune companiilor sa aplice sisteme de management al calitatii care garanteaza calitatea produselor si serviciilor.
Directorul de asigurare a calitatii din cadrul Asociatiei de Standarde din Zimbabwe (SAZ), dl Sebastian Zuze, a spus ca este de asteptat ca numarul companiilor care vor obtine certificarea ISO 9001 anul viitor sa creasca cu 20 de procente.
“Este incurajator faptul ca in momentul de fata tot mai multe companii urmaresc obtinerea certificarii ISO deoarece doresc ca produsele sau serviciile lor sa devina recunoscute pe plan mondial, desi exista inca unele firme care nu doresc sa respecte intregul proces si ar dori sa sara peste unele etape,” a mai spus el.
“De fapt, imbunatatirea economiei le ofera companiilor posibilitatea de a-si implementa sistemele care se impun ca o conditie pentru a deveni certificate.”
SAZ, care este membrul ISO reprezentand Zimbabwe, detine si acreditarea South African National Accreditation System.
Studiile realizate in tarile in curs de dezvoltare au scos in evidenta faptul ca acele companii care sunt certificate ISO au o sansa mai mare de a castiga noi contracte si de a obtine un profit mai mare in urma investitiilor facute. (allafrica.com)