Fabrica de motoare diesel obtine certificare ISO 14001
Fabrica din Aiken a companiei Tognum America obtine certificarea ISO 14001 pentru mediu
Unitatii de productie a motoarelor diesel i-a fost recunoscuta excelenta in relatia cu mediul inconjurator
Graniteville, Carolina de Sud. 6 martie 2012. Dupa numai un an de la demararea productiei, fabrica de motoare diesel marca MTU din Aiken a companiei Tognum America a primit certificarea de mediu ISO 14001 pentru procesele sale responsabile fata de mediu in sectorul operatiunilor sale de fabricare de motoare diesel.
De curand a avut loc un audit ISO 14001 la fabrica din Aiken, iar in urma acestuia s-a constatat ca nu exista abateri de la standard; auditul a atras dupa sine mai mult observatii pozitive decat recomandari.
Acest rezultat reprezinta o confirmare a eforturilor depuse de compania Tognum America Inc. in vederea construirii si mentinerii unor unitati de productie responsabile fata de mediu, care utilizeaza tehnologii de ultima ora pentru a construi cele mai bune motoare diesel destinate autovehiculelor de teren. Certificarea fabricii din localitatea Aiken vine si in sprijinul telului declarat al companiei Tognum, acela de a obtine certificari de mediu ISO 14001 pentru toate unitatile sale de productie din lume.
Elaborat de Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO), standardul ISO 14001:2004 le impune companiilor sa adopte un sistem de management al mediului riguros si bine organizat, personalizat in functie de nevoile unice ale unitatilor lor si punand accentul pe imbunatatirea continua. Odata ce un astfel de program este implementat, auditorii certificati de terta parte efectueaza audituri cuprinzatoare pentru a verifica daca exista o conformitate cu standardele ISO, inainte de a acorda certificarea. Companiilor li se cere apoi sa isi continue activitatea prin audituri anuale de supraveghere.
“Protejarea mediului inconjurator reprezinta o prioritate a afacerii MTU,” a declarat Joerg Klisch, director de operatiuni la Tognum America. “Deoarece noi continuam sa indreptam piata motoarelor diesel destinate vehiculelor de teren in directia proiectarii unor tehnologii prin care sunt atinse noi standarde privind emisiile, vom continua si sa ne concentram asupra fabricarii acelor produse in unitati care sunt prietenoase cu mediul. Aceasta este o mare realizare atat pentru toti cei care lucreaza in fabrica din Aiken, cat si pentru Tognum America.”
Compania Tognum America Inc. (fosta MTU Detroit Diesel) se ocupa cu fabricarea, comercializarea si intretinerea produselor MTU si MTU Onsite Energy in America de Nord si America Latina. Sub marca MTU, Tognum America furnizeaza motoare diesel si sisteme de propulsie pentru nave, vehicule de mare tonaj si vehicule feroviare. Sub marca MTU Onsite Energy, Tognum America ofera sisteme distribuite de energie.
Acestea ofera o gama completa de solutii energetice de la 20 la 9100 kW, destinate unor domenii variate: maritim, feroviar, generarea de energie electrica, petrol si gaze, agricultura, minerit, constructii, industrial, aparare. Tognum America este o companie apartinand Tognum Group. Pentru mai multe informatii, vizitati www.mtu-online.com/mtu, www.tognum.com si www.tognumamerica.com.